ARGUMENTARI PENTRU TESTARE NATIONALA REFERAT SCOALA

Demonstrarea faptului că o operă literară este un pastel Iarna de Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri este creatorul pastelului în literatura română şi unul dintre reprezentanţii săi de seamă. El a înfăţişat prin pastelurile sale diferite peisaje între care ţinutul Mirceştilor, fenomene ale naturii sau muncile agricole. În strânsă legătură cu aspectele înfăţişate, poetul şi-a exprimat direct propriile sentimente, realizând numeroase imagini artistice cu ajutorul figurilor de stil. Prima notă caracteristică a pastelului – descrierea uni aspect din natură – se întâlnesc şi în poezia „Iarna”, deoarece poetul zugrăveşte o imagine de ansamblu a naturii copleşite de ravagiile iernii, peisajul fiind însufleţit, în final, de apariţia soarelui. El are în vedere toate fenomenele specifice acestui anotimp: zăpada abundentă, frigul („fiori de gheaţă”) şi permanenţa ninsorii în timp şi spaţiu, căci ninge în permanenţă, iar întinderile s-au îmbrăcat în haina albă a iernii („de o zale argintie se îmbracă întreaga ţară”). Peisajul pustiei („pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum/ Se văd satele pierdute sub clăbucii albi de fum”) se însufleţeşte o dată cu apariţia soarelui care străluceşte şi desmiardă oceanul de ninsoare. Ca în orice pastel, în strânsă legătură cu aceste aspecte descrise, poetul îşi exprimă direct propriile sentimente. Astfel, la început, el pare uimit, înfiorat în faţa spectacolului măreţ, fantastic, dar ciudat, al iernii. Apoi, când ninge în permanenţă şi iarna devine atotputernică în timp şi în spaţiu, îşi fac loc sentimentele de nelinişte, de teamă, care se transformă mai târziu într-o puternică stare de încordare, într-o senzaţie de halucinaţie, izvorâte din neputinţa de a se împotrivi ravagiilor iernii. Registrul afectiv se schimbă însă o dată cu apariţia soarelui, când sunt exprimate Bucuria, satisfacţia, dragostea de viaţă care înlocuiesc încordarea şi teama de până acum. Fiind un pastel, deci, implicit, o descriere literară, şi în poezia „Iarna” sunt prezente imaginile artistice, între care predomină cele vizuale. Peste tot este prezentă culoarea albă în toate nuanţele ei, de la cenuşiul fumului care iese în „clăbucii albi”, până la albul strălucitor al soarelui şi al „oceanului de ninsoare”, unde argintiul pur se îmbină cu auriul estompat. Aşa se explică faptul că figura de stil cel mai des folosită în descrierea peisajului este epitetul cromatic „fluturi albi”, „umeri dalbi”, „zale argintie”, „clăbucii albi”, etc., căruia i se adaugă comparaţiile: „ca un roi de fluturi albi” şi „ca fantasme albe”, sporindu-se astfel senzaţia de potop hibernal halucinant.