APUS DE SOARE DE BARBU STEFANESCU DELAVRANCEA REFERAT SCOALA

Accentuarea interesului pentru trecutul naţional, sub influenţa ideologiei paşoptiste, conduce şi în domeniul dramaturgiei la depăşirea unor etape a căutărilor (reprezentate de încercările lui Gh. Asachi, N. Istrati, M. Şoimescu, Al. Depărăţeanu în prima jumătate a secolului al XIX-lea), ca primă izbândă a genului impunându-se în 1867 drama lui B.P. Haşdeu, Răzvan şi Vidra. Pe drumul deschis acum vor păşi în anii următori Vasile Alecsandri, cu Despot-Vodă (1880), Al. Davila, cu Vlaicu-Vodă (1902), B. Şt. Delavrancea, cu Apus de soare (1909). Din istoria naţională autorii vor extrage modele şi semnificaţii pentru contemporaneitate. Ecoul evenimentului de la 1877 încă stăpânea conştiinţa românească la începutul veacului nostru, aşa încât personalitatea lui Ştefan, domnitorul ales de Delavrancea în Apus de soare, reprezintă răspunsul ideal pentru preocuparea de consolidare a independenţei naţionale, evidenţiind totodată mândria unui neam care ştie să-şi preţuiască eroii.