CEI TREI MUSCHETARI DE ALEXANDRE DUMAS REFERAT SCOALA

D’ARTAGNAN ŞI CEI TREI MUŞCHETARI. În vremea lui Ludovic al-XVIII-lea, mai precis în 1626, un tânăr gascon din Tarbes, urmând povaţa părintească, pornea în lung drum spre Paris pentru a-şi face un rost. Toată averea lui d’Artagnan stătea în cincisprezece scuzi, un prăpădit de căluţ galben şi o scrisoare prin care tatăl său îl recomanda căpitanului muşchetarilor, domnului de Tréville, pe care îl cunoscuse odinioară. Drumul, date fiind înfăţişarea căluţului şi firea aprigă, trufaşă a stăpânului, nu e lipsit de peripeţii (printre altele pierde chiar preţioasa scrisoare). La Paris, d’Artagnan câştigă bunăvoinţa domnului de Tréville, dar nu şi uniforma de muschetar: trebuie mai întâi să-şi facă ucenicia. Oricum, sosirea în marele oraş nu curmă şirul boroboaţelor pentru care tânărul gascon, nedeprins cu obiceiurile pariziene, pare făcut. Încă de la prima zi se vede provocat la duel – pe rând – de trei vestiţi muşchetari: nedespărţiţii Athos, Porthos şi Aramis. La vremea aceea cardinalul Richelieu interzise duelurile, ceea ce însă nu le făcea mai rare, ci poate mai discrete. Primejdioasa confruntare se dovedeşte începutul unei trainice prietenii: surprinşi de gărzile cardinalului (cu care muşchetarii, gărzile regelui, se aflau în permanentă duşmănie), cei patru se unesc şi îşi înfruntă curajos adversarii. Faptul că trei muşchetari, dintre care unul deja grav rănit, însoţiţi de un tânăr neexperimentat, „un copil”, au reuşit să îi înfrângă pe cinci dintre cei mai de seamă soldaţi ai cardinalului, ajunse până la urechile încântate ale regelui. Pentru d’Artagnan acesta este începutul unei faime de invidiat. EGHILEŢII REGINEI. Ocazia unor noi fapte eroice nu se lasă aşteptată. Gazda lui d’Artagnan, fricosul domn Bonacieux, îl roagă pe acesta să-i găsească soţia, o slujitoare apropiată a reginei, răpită, pare-se, de oamenii cardinalului. Intriga pare a fi una politică. Cardinalul urmăreşte să slăbească puterea Angliei lovind într-unul din cei mai importanţi oameni ai ei, ducele de Buckingham. Aflând de dragostea pasionată pe care acesta i-o poartă reginei Franţei, Ana de Austria, cardinalul pusese să fie ticluită o scrisoare ca din partea acesteia pentru a-l ademeni la Paris şi a-l captura. Regina însă aflase de complot şi încerca să-l dejoace. Răpirea doamnei Bonacieux nu pare a fi străină de această urzeală. Tânăra femeie reuşeşte să scape singură de răpitorii ei, dar casa ei fiind supravegheată, e din nou prinsă.