VASILE ALECSANDRI - PASTELURILE REFERAT SCOALA

Geneza pastelurilor Alecsandri, din 1880 is creeaza un climat linistitor la Mircesti, eliberandu-se de corvezile politice si oferindu-si indelungate ore de meditatie critica asupra propiei creatii. Intuind si exigentele timpului sau, ii scrie lui Hurmuzachi in 1865: ,,Am scris bucati mai mult sau mai putin usoare, a venit timpul ca sa scriu ceva mai serios, mai literar.” Peste trei ani, ii marturiseste aceluiasi: ,,Am inceput o galerie de pasteluri ce va cuprinde diferite tablouri de frumuseti ale naturii si de munca campului.” ,,Pastelurile” au aparut in ,,Convorbiri literare” intre 1868-1869, iar in 1875, au aparut in ,,Opere complete”, intr-o selectie unitara, propusa chiar de poet, si cuprinzand 30 de poezii, carora le adauga 10 piese, nelegate organic de acestea. In fruntea ciclului de “poeme sublime”(Hasdeu), autorul a asezat “Serile de la Mircesti”, o idila de interior, si pastel ce exprima personalitatea creatorului sau, fiind si intaia poezie ce introduce la noi motivul meditatiei la masa de scris, cu somnolarea in fata sobei. Mircesti devine astfel “resedinta poeziei”, un spatiu unic, cu “un bogat si tare aer spiritual, cu o atmosfera de o puritate aproape metafizica, fara povara.”(V. Voiculescu) Pastelurile compuse acum, sunt expresia temperamentului sau clasic, inclinat spre soare. Ele constituie “ intr-o lirica a linistii si a fericirii rurale”, “un calendar al spiritului rural si al muncilor campenesti”(G. Calinescu). Poeziile, compuse numai din catrene, au puncte de plecare hesiodice, horatiene si vergiliene, carora le adauga puternice valente de sensibilitate moderna. In vesnica rotire a anotimpurilor, Toamna, cea mai rasfatata de poetii romani, are la V. Alecsandri un singur pastel:”Sfarsit de toamna”. Imaginile ei constracteaza cu cele ale verii, avand corespondente cu pictura lui Andreescu ”Padurea desfrunzita”. Anotimpul ramane bogat reprezentat in lirica romaneasca, prin Eminescu, Pillat ”In vie”, Goga “Coboara toamna”, Voiculescu ”Faurirea toamnei”,Bacovia ”In gradina”, Blaga ”Bunatatea toamnei”, demonstrand tot atitea valente ale anotimpului si reprezentari estetice. Astfel, preludiu poate fi sugerat de poezia lui Alecsandri si Goga, un crescendo al anotimpului se afla in creatiile celor trei siluete masive ale poeziei – Voiculescu, Blaga, Bacovia, ultimul declansand spectacolul tragic shakesperean, Blaga propunand-o ca pe un catarsis.