EMIL CIORAN REFERAT SCOALA

Cu o deosebita abilitate,lasa impresia ca se sustrage oricarei credinte manifestand fata de ea aroganta si o forta de respingere masurata in unitati de discretie si neincredere fata de puteri supreme, externe, inabordabile, inexplicabile:”Doamne,da-mi taria sa nu ma rog niciodata, cruta-ma de nebunia oricarei adoratii, departeaza de mine ispita unei iubiri ce m-ar darui Tie pe veci(…)Daruieste-mi miracolul recules dinaintea primei clipe ,pana pe care n-ai putut s-o induri si te-a starnit sa faci o spartura in neant si sa deschizi aici acest balci al timpurilor si sa ma osandesti astfel la univers, la umilinta si rusinea de a fi”.Parasirea acestui univers este o realitate, o descompunere suprimata prin cautarea eu-lui propriu si poate paradoxal de bine sa manuiasca acest joc al ideilor aflat chiar in cea mai grea si josnica umilinta.Ca si la Blaga, cunoasterea duce nu spre stiinta ci spre monotonia, tipizarea si intreruperea misterelor si chiar a farmecului si sensului unic al unor probleme fundamentale pentru ca „descoperirea vietii nimiceste viata.”Aflat la polul opus al lui Nietzsche, Cioran acorda o perspectiva dureroasa sperantei si vointei de bine a umanitatii: cea a subomului vazut ca un „chiripigiu al apocalipsului”.