DIN LARG DE OCTAVIAN GOGA REFERAT SCOALA

Opera sa a avut un caracter mesianic, vizionar si profetic, anunţând un viitor în care poporul va fi izbăvit, vremea răzbunării va coincide cu ziua cea mare a bucuriei. El a văzut altfel ţăranul decât Coşbuc sau Alecsandri, el privind satul total, sintetic, colectiv (precum in “Plugarii”, “Clăcaşii”, “Noi”, “Oltul”) dar şi prin figuri reprezentative pentru realitatea rurală a acelor timpuri (portretele realizate în “Apostolul”, “Dascalul”, “Dăscăliţa”, “Lăutarul”), creând astfel figuri memorabile ca preotul Ionis (“Casa noastra”) sau cea a lui Popa Solomon. În creaţia sa este izbitoare frecvenţa metaforelor şi a termenilor de origine religioasă, termeni şi structuri biblice, invocatii (“rugăciune”, “Doamne”, “Părinte”, “Stăpâne”, “Altar”, “strană”, ”icoană”, “ispită”, “tămâie”). Deşi apar termeni eclectici, poezia sa nu are un caracter religios, ci social deoarece nu întâlnim în operele sale o sete de durere sau de autoflagelare precum circula în textele sfinte, ci o durere determinată de realităţile social-naţionale. Goga considera că menirea poetului este una istorică, iar formula sufletească trebuie să fie una bazată pe inţelegerea şi lupta pentru independenţa naţională. El va fi un poet cetăţean, un artist ce a dat glas credinţelor, idealurilor ,durerilor şi nădejdiilor unui popor greu încercat. Cele mai izbutite poezii din ultimele volume reiau, de fapt, teme şi motive concretizate deja în primele două: copilăria pierdută, nostalgia satului patriarhal, comuniunea cu natura sălbatică, continuitatea în durere şi luptă a generaţiilor. Alături de ele apar motivele tipic simboliste (oraşul tentacular, marea, iubirea şi natura ce se veştejesc ) . Dacă în primele volume domina altruismul, atitudinea poetului se schimbă. În timp, se poate constata o concentrare a discursului în jurul unor “obsesii personale", ceea ce nu înseamna că “durerea altor inimi" încetează să-l intereseze. Un poet ca Goga - care mărturisea în “Rugăciune” că “plânge jalea unei lumi" - a putut să deruteze când s-a aplecat mai mult asupra sinelui, arătându-se, din ce în ce mai mult, preocupat de problemele personale. Dacă primele volume reprezentau “cântarea pătimirii noastre”, ultimele se înscriu sub “cântarea pătimirii mele”.