CAMIL PETRESCU ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE, INTAIA NOAPTE DE RAZBOI -ROMANUL IUBIRII, ROMANUL RAZBOIULUI REFERAT SCOALA

“Ultima noapte…” este primul roman, un fel de prelungire a versurilor de dragoste şi a versurilor despre război, în care se dezbat probleme de conştiinţă, sau sentimentul poetului în raport cu războiul. Camil scrie un roman modern, el se rupe de romanul tradiţional al lui Rebreanu, al lui Cezar Petrescu, al lui Balzac şi-al lui Zola, în sensul că nu mai face o monografie social-istorică, ci o monografie a unor idei sau sentimente. El scrie o literatură citadină şi intelectuală. Ca şi la Proust romanul este scris la persoana I şi creează o realitate în funcţie de cunoaşterea intuitivă, deci cunoaşterea se realizează pe calea intuiţiei (Bergson). Totul se suprapune fluxului memoriei, cartea stă sub semnul fenomenologiei, în sensul că pătrundem în această lume a esenţelor, deci opera artistică este concepută ca un corelativ al conştiinţei pure independentă de celelalte elemente ale fluxului trăit. Scriitorul pune problema timpului. Timpul nu se mai desfăşoară normal, ci se suprapune, cu cât intrăm în roman există un timp al povestirii şi un timp povestit. Debutăm în plin război, la începutul acestui război, ca după aceea să se facă o incursiune în existenţa lui Ştefan Gheorghidiu, deci suntem într-un spaţiu al autenticităţii şi scriitorul declară că nu va scrie decât ceea ce atrăit el cu adevărat. De aceea este şi scris la persoana I şi de aceea şi timpul pe care îl evocă scriitorul este timpul prezent. Este vorba de o anume autenticitate: Camil a fost înfiat, ca şi Călinescu. Sub influenţa lui Freud noi rămânem din copilărie cu nişte tare pe care le moştenim; aşa ne explicăm de ce şi Camil va fi obsedat de paternitate, ca şi Călinescu. Camil îşi caută mereu un suport moral, dovadă este exagerarea sentimentului iubirii; el scrie un roman al geloziei matrimoniale în primul volum, fără să fi fost însurat, de aici şi îngustarea lumii după o anumită idee, după ideile lui teoretice. Totul este o trăire în suprarealitate şi aceasta izvorăşte dintr-o nemulţumire, din căutarea unui perpetuu suport moral.