AMINTIRI DIN COPILARIE - COMENTARIU REFERAT SCOALA

“Amintiri din copilarie” reprezinta opera de maturitate artistica a lui Creanga, dovedind un scriitor pe deplin format, cu un stil rafinat si cu o exceptionala capacitate de fixare a unui univers uman necunoscut pana atunci in literatura romana. Cartea este un “roman” al varstei inocente si al formarii, al modelarii umane. Proiectata in spatiul unui sat moldovenesc de munte de la mijlocul secolului trecut, copilaria nu reflecta numai dominantele varstei, ci si specificul mediului ambiant. De aceea, “Amintiri din copilarie” este si o evocare a satului traditional, un tablou fidel al unei lumi traind in spiritul obiceiurilor fixate printr-o existenta multimilenara. Principala grija a autorului este insa evocarea varstei de aur pentru ca, daca prin amanunte Nica este propria sa ipostaza, asa cum i-o pastreaza amintirea, tipologic vorbind, eroul sau este “copilul universal” (G. Calinescu): “asa eram eu la varsta cea fericita si asa cred ca au fost toti copiii de cand lumea asta si pamantul”. Izvoarele de inspiratie sunt autobiografice, iar evocarea se face din perspectiva indepartata a maturitatii, fiind dominata de un impuls afectiv greu de stapanit: nostalgia. Constructia textuala nu urmeaza rigorile compozitiei clasice. In cele patru parti, scriitorul nu urmareste o ordine cronologica a desfasurarii faptelor, ci selectarea acelor momente ce constituie puncte de referinta in formarea eroului. Partea I se deschide cu evocarea scolii, ridicata prin stradania parintelui, unde s-a adunat o multime de baieti si fete, printre care si Nica. Dar copiii nu inteleg rostul invataturii, asa ca primesc in dar pe “Calul Balan” si “Sfantul Nicolai” pentru a-i indemna in acest sens. Nica va raspunde numai la staruintele mamei si ale bunicului David Creanga. Rupt de vatra satului, Nica pleaca impreuna cu bunicul sau la scoala din Brosteni. Aici, eroul va avea parte de o serie de peripetii: caderea in Ozana, sederea in gazda la Irinuca, umplerea de raie capreasca, fuga cu pluta pe Bistrita. Inceputul partii a II-a sta sub semnul lirismului nostalgic, evocarea indreptandu-se asupra casei parintesti.