Tema: Tipologia Dreptului
În acest context, este vorba, bineînţeles, nu numai despre caracterisicile numerice şi despre varietatea considerabilă a sistemelor juridice naţionale, ci şi despre neuniformitatea dezvoltării sociale şi istorice, care determină joncţiunea într-o secţiune sincronică a celor mai diferite stadii de dezvoltare a dreptului. De aceea tipologia juridică este o premisă necesară a analizei diferenţiate, multilaterale a hărţii juridice a lumii. În plan filozofic ea demonstrează unitatea comunului – tipului de drept istoric, specificului - familiei de drep, şi a unicităţii – sistemului juridic naţional concret. Analiza respectivă este mai ales necesară statelor care nu au tradiţii vechi, stabile în condiţiile legiferării, care întreprind primii paşi în crearea cadrului normativ naţional; deoarece în baza acestea este posibil de a determina trăsăturile specifice ale fiecărei familii de drept, şi pe baza realităţii din ţările respective de a determina propria cale în această direcţie. Scopul prezentei lucrări rezidă în studierea literaturii de specialitate în domeniul propus pentru investigaţie, a opiniilor doctrinare în materie şi ca rezultat formularea anumitor concluzii referitoare la tipologia dreptului.
- » Tema: Tipologia Dreptului - [drept]
- » Tipologia dreptului - [drept]
- » Rebus la biologie la tema Mamiferele - [biologie]
- » Referat la Istoria Statului si dreptului romanesc - [drept]
- » Referat la Drept Civil CODUL CIVIL-IZVOR AL DREPTULUI CIVIL ROMAN - [drept]
- » Evolutia istorica a Dreptului Comercial - [drept]
- » Izvoarele dreptului - [drept]
- » Teoria Generala a Dreptului.Izvoarele Dreptului - [drept]
- » Caracteristica izvoarelor formale ale dreptului - [drept]
- » Conceptii si curente in filozofia moderna a dreptului - [drept]










