EVOLUTIA ISTORICA A DREPTULUI COMERCIAL REFERAT SCOALA

În dreptul roman nu se recunoştea existenţa unor norme comerciale speciale, astfel dreptul comercial era integrat în dreptul civil. În evul mediu se intensifică dezvoltarea comeţului maritim, fapt care determină apariţia unui drept cutumiar. Juriştii din această perioadă istorică, foloseau mecanismul contractelor şi cel al obligatiilor, în înţelegerea anumitor instituţii de drept comercial. După prăbuşirea Imperiului Roman, concomitent cu apariţia statelor cetăţi italiene se poate vorbi şi de o dezvoltare a comerţului terestru, proces care impune crearea unui sistem propriu de regului de drept în care-şi află originea multe din instituţiile comerciale moderne cum ar fi: băncile, societăţile comerciale, falimentul. De asemenea o importanţă deosebită în formarea dreptului comercial o are dezvoltarea schimburilor prin intermediul iarmaroacelor, unde tranzacţiile şi executarea acestora erau reglementate de regului speciale caracterizate prin celeritatea procedurilor. Gruparea comercianţilor şi a meseriaşilor din aceaşi ramură de activitate sub conducerea consulului, care avea putere legislativă, a determinat adunarea normelor emise de acesta pentru rezolvarea litigiilor în statute, care ulterior odată cu progresul economic şi evoluţia politică, au fost înlocuite cu dreptul scris. Acesta spre deosebire de dreptul cutumiar, care avea aplicabilitate numai asupra unor zone geografice restrânse, va avea incidenţă asupra întregului teritoriu al unei ţări. Astfel apar zorii unei noi epoci, epoca modernă. Franţa a fost prima ţară în care a fost legiferat comeţul. Începând cu edictul lui Carol al IX-lea dat în anul 1563- prin care s-au creat jurisdicţiile consulare- continuând cu ordonanţele lui Ludovic al XIV-lea din 1673- privind comerţul terestru şi cele din 1683- privind comerţul pe mare – cunoscute sub denumirea de Ordonanţele lui Colbert – opera de legiferare culminează cu adoptarea în anul 1807, în timpul lui Napoleon, a Codului Comercial Francez.