DESPRE INFRACTIUNI SI PEDEPSE REFERAT SCOALA

Lucrarea lui Beccaria anticipează cuceririle dreptului modern, aplicând idei umanitare şi raţionale, relevând importanţa prevenirii delictelor, cerând un mai mare respect pentru drepturile acuzatului, abolirea torturii şi a pedepsei cu moartea şi arătând că esenţială în aplicarea pedepsei trebuie să fie estimarea vătămării provocată de delincvent societăţii şi nu atât individului lezat. Beccaria creează, distrugând; el loveşte în temeliile dreptului material şi procesual penal feudal, surpându-le şi, atacând, fixează totodată principiile unui drept nou, aşezat pe alte baze. Dreptul penal feudal, aşa cum îl aflăm în cea de-a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, atunci când Beccaria îşi elaborează lucrarea, este produsul unei lungi evoluţii istorice. Sistemul incriminărilor şi pedepselor sale, ca şi sistemul procesual corespunzător, fuseseră făurite şi se dezvoltaseră treptat, în mare măsură necodificat, sub influenţa obiceiurilor, a dreptului roman şi a celui canonic, a unor acte legislative izolate şi, în sfârşit, ca rod al comentariilor unor jurişti din secolele anterioare. În perioada în care a avut loc dezvoltarea feudalismului, în care seniorii realizau în întregime toate funcţiile puterii de stat pe teritoriul domeniului lor, fiecare mare latifundiar dispunea de un aparat propriu de înfăptuire a justiţiei şi a administraţiei; în această perioadă, de maximă dezvoltare a relaţiilor feudale, în care nu existau legături economice dezvoltate între diversele regiuni ale ţării, iar coeziunea dintre diferitele ducate, comitate, baronate etc., era foarte slabă, ca şi puterea regală, izvorul principal al dreptului, inclusiv cel penal, era cutuma, obiceiul. Pe lângă instanţele laice, existau separat instanţele ecleziastce, cu o largă competenţă jurisdicţională; ele cercetau un mare număr de cauze, nu numai civile, dar şi penale, privind atât pe clerici cât şi pe laici.