Constitutionalitatea dispozitiilor din Codul Penal cu privire la infractiunile de ofensa adusa autoritatii, prostitutie, vagabondaj
În ceea ce priveşte constituţionalitatea dispoziţiilor privitoare la infracţiunea de ofensă adusă autorităţii (art. 238 Cod Penal) ne vom referi în primul rând la textul infracţiunii din Codul Penal. Astfel, în art. 238 , prin raportare la art. 160 Cod Penal ,este încriminată „atingerea adusă onoarei sau ameninţarea ,săvârşită în public împotriva uneia din persoanele prevăzute în art. 160 , articol care se referă la persoane care îndeplinesc o activitate importantă de stat sau altă activitate publică importantă’’. La o primă lectură se poate observa o anumită diferenţă de tratament, o anumită „discriminare’’ în tratamentul persoanelor care exercită activităţi importante în stat cât şi alte activităţi importante. Desigur, dacă ar fi să analizăm termenii de „ activitate importantă în stat ’’ şi „de altă activitate importantă’’ , ne-am lovi cu siguranţă de multe nelămuriri şi confuzii în privinţa sensului acestor termeni .De exemplu când şi care sunt condiţiile în care putem considera că o anumită activitate este importantă? Analizând punctual textul din Codul Penal , observăm că „atingerea adusă onoarei’’ implică probabil mai mult decât ar implica infracţiunile de insultă şi calomnie , asocierea termenilor menţionaţi având o gravitate mult mai mare ,cu referire la persoana etatică. Atingerea adusă onoarei nu se referă la persoana care reprezintă statul, ci la însuşi statul român.Prin urmare, atingerea adusă onoarei este de fapt atingerea onoarei statului reprezentat prin funcţionarul în cauză.De aici rezultă probabil gravitatea faptei ,care se pedepseşte de la 6 luni la 5 ani. Trebuie subliniat faptul că în timp ce la insulta adusă unei persoane particulare , tragerea la răspundere penală are loc la plângerea prealabilă a victimei, în cazul infracţiunii de ofensă adusă autorităţii , tragerea la răspundere penală are loc din oficiu. Este de necontestat gravitatea acestei fapte în măsura în care se consideră că persoana lezată reprezintă statul , dar totuşi „cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice , fără privilegii şi fără discriminări’’ după cum postulează art. 16 din Constituţia României.Poate fi vorba în acest caz de un privilegiu sau de o discriminare? Declaraţia universală a drepturilor omului, adoptată în 10 decembrie 1948 , menţionează în art. 1 că „ toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi’’ .Art. 2 continuă acestă idee menţionându-se că „fiecare om se poate prevala de toate drepturile şi libertăţile [...] fără nici o deosebire de rasă . de culoare, de sex , de limbă, de religie , de opinie publică sau de oricare altă opinie, de origine naţională sau socială,de avere, de naştere sau decurgând din orice altă situaţie’’. Cu alte cuvinte , este în mod cert vorba de o discriminare , din moment ce de acest privilegiu nu se pot bucura decât reprezentanţii statului sau persoanele care desfăşoară „alte activităţi importante’’. Mai mult decât atât şi în Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, adoptat în 16 decembrie 1966, în art. 26 se statuează egalitatea persoanelor în faţa legii şi faptul ca „ legea trebuie să interzică orice discriminare şi să garanteze tuturor persoanelor o ocrotire egală contra oricărei discriminări , în special de rasă, culoare, sex, limbă, religie , opinie publică sau altă opinie, origine naţională sau socială , avere, naştere sau întemeiată pe orice altă împrejurare’’.
- » Constitutionalitatea dispozitiilor din Codul Penal cu privire la infractiunile de ofensa adusa autoritatii, prostitutie, vagabondaj - [drept]
- » Referat la Drept Civil CODUL CIVIL-IZVOR AL DREPTULUI CIVIL ROMAN - [drept]
- » CRIMINALITATEA DIN PERSPECTIVA NORMATIVULUI PENAL - [drept]
- » DELAPIDAREA - REFERAT DREPT PENAL MODUL II - [drept]
- » INTRODUCEREA INSTITUŢIEI LIBERĂRII CONDIŢIONATE ÎN DREPTUL PENAL ROMÂN ŞI EVOLUŢIA ACESTEIA - [drept]
- » Drept Penal 2 - [drept]
- » Elemente de drept penal - [drept]
- » Drept penal roman - Detentiunea pe viata - [istorie]
- » Lacustra - privire in ansamblu - [romana]
- » CU PRIVIRE LA SPIRITUL MATEMATIC - [matematica]










