CONTABILITATE GENERALA
În accepţiunea modernă, contabilitatea, rolul său reprezentativ şimultiplele funcţii în activitatea economică, financiară şisocială are o istorie proprie, ale cărei începuturi sunt greu de delimitat datorită trecutului îndepărtat al genezei contabilităţii. Ceea ce constituie o certitudine este faptul că apariţia contabilităţii şievoluţia lentă, sinuoasă a acesteia au ca factor determinant necesitatea practică de a cunoaşte anumite realităţi de natură economică, financ, socială. Apariţia contabilităţii este nemijlocită de un anumit context ec-social. A avut la început un caracter rudimentar, care pe măsura dezv. a crescut rolul ei de cunoaştere a realităţilor. Numai experienţa practică dobândită treptat în domeniul cunoaşterii, cu ajutorul evidenţei a creat premisele elaborării de reguli, principii şinorme cu caracter teoretic privind contabilitatea. Noţiunea de contabilitate în înţelesul ei de astăzi nu este echivalentă cu niciuna din însemnările sau urmele scrise folosite de unele triburi indiene, nici cu tăbliţele de lut ars, nici cu alte însemnări descoperite în Persia, aceasta constituind etapa evidenţei rudimentare. Contabilitatea a început să se contureze în evul mediu odată cu apariţia capitalismului, a extinderii economiei monetare. Stadii superioare de dezvoltare a atins contabilitatea în unle oraşe mari ale Iataliei de Nord - Florenţa, Veneţia - dezvoltarea afacerilor în sec.XV impunând conceperea şi aplicarea ”metodei veneţiene” de organizare a contabilităţii.
- » CONTABILITATE GENERALA - [contabilitate]
- » Prezentare Generala a Cosmosului Indepartat - [astronomie]
- » Teoria Generala a Dreptului.Izvoarele Dreptului - [drept]
- » TEORIA GENERALA A DREPTULUI - [drept]
- » CREDITUL BANCAR –ABORDARE GENERALA - [finante]
- » Contabilitate Balanta de verificare - [contabilitate]
- » LICENTA Prezentarea generala a unitatii - [economie]
- » CONTABILITATE CURSURI - [contabilitate]
- » Referat-contabilitate - [economie]
- » Elaborarea politicii de contabilitate - [economie]










