ALUMINIU SI ALIAJE DIN ALUMINIU REFERAT SCOALA

Cuprins: • Generalitǎţii…………………………………………………………… …….1 • Proprietǎţi fizice şi caracteristicile mecanice…………………………… …2 • Utilizǎri………………………………………………………………………. 3 • Aliaje pe baza de aluminiu…………………………………………………. .4 • Aliaje de aluminiu deformabile, nedurificabile prin tratament termic…...4 • Aliaje de aluminiu durificabile prin tratament termic……………………. 5 • Aliaje de aluminiu pentru turnatorie………………………………………..6 • Aliaje de aluminiu obţinute prin metalurgia pulberilor………………….. .8 • Materiale compozite pe bazǎ de aluminiu…………………………………...8 • Extragerea aluminiului prin electroliza aluminei…………………………...8 • Rafinarea aluminiului………………………………………………………...9 • Sudarea aluminiului şi aliajelor de aluminiu…………………………..…...10 • Sudarea în mediu de gaz protector…………………...………………….….10 • Sudarea cu gaze……………………………………………………………....12 Aluminiu este cel mai raspândit metal în scoarţa tereatrǎ, iar printre elemente ocupǎ locul al treilea în urma oxigenului şi siliciului. Datoritǎ activitǎţii sale chimice mari, se gǎseste în naturǎ numai sub formǎ de compuşi. Împreunǎ cu oxigenul şi siliciul formeazǎ 82,58% din scoarţa terestrǎ. Aluminiul este cunoscut înca din antichitate şi era utilizat de cǎtre greci şi romani. Denumirea de aluminiu vine de la latinescul “alumen” care este folosit pentru a denumi substanţe astringente. Primele încercari de separare ale aluminiului dateazǎ din anul 1810 şi apartin fizicianului englez Davy , care a efectuat electroliza hidroxidului de aluminiu uşor umezit, dispus într-o atmosferǎ de hidrogen, într-o pila Volta, folosind în calitate de anod platina, iar în calitate de catod, o sarmǎ de fier. În urma acestui proces s-a obţinut un aliaj Al-Fe, din care insǎ nu s-a reusit sǎ se separe aluminiu. Prima datǎ aluminiu a fost descoperit în anul 1827 de un chimist german Wohler care a obţinut primele 30g de aluminiu sub formǎ de bobite. În anul 1854 Saint-Claire-Deville, a folosit metoda lui Wohler pentru obţinerea industriala a aluminiului, inlocuind potasiul cu sodiu, iar clorura de aluminiu, instabilǎ şi higroscopicǎ, cu clorurǎ dublǎ de aluminiu şi sodiu. La sfârşitul secolului al XIX-lea, metoda lui Saint –Claire-Deville a fost înlocuitǎ, fiind aplicat procedeul de extragere a aluminiului prin electroliza aluminei dizolvatǎ în criolitǎ topitǎ, procedeu aplicat şi în prezent în metalurgia acestui metal. 1810 – Davy obţine aliajul fier-aluminiu pe cale electroliticǎ; 1821 – Berthie descoperǎ bauxita; 1824 – Oersted obţine în stare elementarǎ metalul; 1827 –Wohler produce aluminiu sub formǎ de pulbere prin reducerea cu potasiu a clorurii sale; 1854 – Sainte-Claire-Deville toarnǎ primul lingou de aluminiu; 1886 – Herault şi Hall descoperǎ şi breveteaza procedeul de electrolizǎ a aluminei dizolvate în criolitǎ topitǎ; 1890 – Bayer descoperǎ procedeul de fabricare a aluminei prin atacul bauxitei cu soluţii de sodǎ causticǎ; 1903 – Odam realizeazǎ sudarea autogenǎ a aluminiului cu ajutorul fluxurilor; 1905 – Betts stabileste principiile rafinarii electromagnetice a aluminiului; 1905 – Claessen demonstreaza posibilitaţile de îmbunataţire a proprietaţilor aliajelor de aluminiu prin cǎlire; 1906 – Wilm aplicǎ aluminiului aliajul tip duralumin tratamentul termic de cǎlire şi îmbǎtrânire;