ESTE SAU NU POSIBILA O TEORIE CUANTICA A METALULUI REFERAT SCOALA

ESTE SAU NU POSIBILĂ O TEORIE CUANTICĂ A MENTALULUI ? În ultimii ani, în ştiinţa cognitivă s-a manifestat o controversă importantă asupra ideii de a se apela la fizica cuantică pentru explicarea fenomenelor mentale. Promotorii principali ai unui curent de gândire pro-cuantic sunt Roger Penrose (1989, 1994), Henry P. Stapp (1993), Stuart R. Hameroff (1994), M. Jibu si K. Yasue (1996)[1]. Au apărut însă si reacţii prin care se neagă natura cuantică sau rolul fizicii cuantice în manifestarea si explicarea fenomenelor mentale si ale conştiinţei. Spre exemplu, Gregory R. Mulhauser, de la Departamentul de filosofie al Universităţii Glasgow din Scoţia, în urma analizei sale[2], consideră că trăsăturile mecanicii cuantice sunt extrem de nerelevante pentru producerea şi explicarea fenomenelor mentale. El îşi intitulează studiul său, la care am făcut referinţă, “On the End of a Quantum Mechanical Romance”[2]. De asemenea, afirmă că nu se poate acorda nici un rol conştiinţei în influenţarea rezultatului unui eveniment cuantic. Kirk Ludwig, de la Departamentul de filosofie al Universităţii din Florida, Gainesville, SUA, nu vede de ce între fizica clasică si fizica cuantică ar fi o diferenţă în problema relaţiei dintre corp si minte[3]. El afirmă: “Problema este generată de un grup de propoziţii, toate având motivaţii puternice, dar care împreună sunt inconsistente: 1. Unele obiecte au proprietăţi mentale. 2. Constituenţii fundamentali ai obiectelor (adică obiectele înscrise în catalogul fizicii particulelor) nu au proprietăţi mentale. 3. Proprietăţile mentale nu sunt conceptual sau definiţional reductibile la proprietăţile non-mentale ale obiectelor. 4. Fiecare trăsătură a fiecărui obiect este deductibilă, într-o descriere completă a ei, în funcţie de constituenţii fundamentali şi de proprietăţile şi relaţiile dintre aceştia. Problema este aceea că din (2)-(4) deducem negarea propoziţiei (1). Aceasta este problema minte / corp”. Cu alte cuvinte, dacă fizica cuantică nu conţine elemente specifice mentalului, la fel cum nu conţine fizica clasică, atunci prima nu este mai îndreptăţită decât a doua să servească explicării proceselor mentale. Vom reveni asupra acestor consideraţii. David Chalmers, matematician la origine, profesor de filosofie la Universitatea Santa Cruz, California, într-un volum care a trezit un deosebit interes[4], arată că procesele mentale nu pot fi explicate de fizica actuală, inclusiv de mecanica cuantică, nici chiar de aceea pe care Roger Penrose o propune pentru a acomoda fenomenele mentale. De ce s-au propus teorii cuantice pentru explicarea proceselor mentale? Fără îndoială, datorită faptului că întreaga cunoaştere neurobiologică, cu toate progresele mari pe care le-a cunoscut, nu a putut explica fenomenele cele mai delicate ale proceselor mentale, spre exemplu fenomenele de intenţionalitate şi, în general, fenomenele denumite qualia. Este adevărat, mulţi neurobiologi cred că toate procesele mentale se vor putea explica numai prin structurile neurobiologice, dar acesta este un punct de vedere care extrapolează conceptual succesele prezente ale ştiinţei structurale fără nici o certitudine sau temeinică justificare că această ştiinţă va explica orice, inclusiv procesele mentale în mod deplin.