DETERMINAREA VITEZEI DE COROZIUNE REFERAT SCOALA

• Consideraţii teoretice: Noţiunea de coroziune include toate procesele chimice şi electrochimice care au drept rezultat degradarea spontană şi continuă a suprafeţelor metalelor şi aliajelor. Majoritatea metalolor se găsesc în natură sub formă de combinaţii dintre care de cele mai multe ori sub formă de oxizi. Acest fapt dovedeşte că pentru aceste metale, starea metalică este instabilă din punct de vedere termodinamic, în prezenţa agenţilor chimici şi electrochimici, ele având tendinţa de a se coroda, refăcând condiţiile din care au provenit. În seria tensiunilor chimice, aceste metale sunt situate înaintea hidrogenului şi au potenţiale normale normale de electrod negativ. În tehnologie tocmai aceste metale sunt folosite cu precădere, din care cauză pierderile de metale sunt dintre cele mai mari. Un număr restrâns de metale, metale nobile, se găsesc în natură şi în stare liberă. Ele se situează după hidrogen în seria tensiunilor electrochimice şi suferă mai greu procesul de degradare prin coroziune. Coroziunea este un proces complex fiind determinat de mulţi factori. În funcţie de mecanismele după care se desfăşoară, coroziunea poate fi chimică şi electrochimică. Coroziunea chimică are loc în mediu uscat, atunci când metalele sau aliajele sunt atacate chimic de unele gaze dintre care enumerăm: oxigenul, clorul, bioxidul de sulf, bioxidul de carbon, hidrogenul sulfurat, acidul clorhidric, etc. Acest tip de coroziune e prezentă mai cu seamă în unele instalaţii din industria chimică, fiind favorizată de temperatură. De cele mai multe ori, coroziunea chimică capătă un aspect electrochimic (coroziune electrochimică), deoarece instalaţiile, utilajele, maşinile, staţiile de transformare, conductele aeriene şi subterane de gaze şi apă, etc. în contact cu agenţii atmosferici (oxigenul sau umezeala din aer), sunt de fapt sisteme electrochimice, formate dintr-un metal sau aliaj în contact cu un electrolit. Aceste sisteme dau naştere la pile electrice locale. Pierderile cele mai însemnate de metal se datorează coroziunii fierului şi a aliajelor feroase. O bară de fier lăsată timp îndelungat în contact cu agenţii atmosferici, colectează în cavităţile reţelei metalice apă slab acidulată. În aceste cavităţi, care vor funcţiona ca anozi ai unor pile electrice locale, sub influenţa moleculelor dipolare ale apei, fierul trece sub formă de , comform următorului proces anodic: Electronii rezultaţi din acest proces, rămân pe bara de fier şi sunt orientaţi spre părţile marginale ale cavităţilor, încărcând astfel suprafaţa metalică în aceste porţiuni cu sarcină electronică negativă. Aceste suprafeţe încărcate cu sarcină negativă, vor funcţiona drept catodul pieselor electrice locale, pe ele având loc următoarele procese: Ionii rezultaţi, vor forma cu ionii hidroxidul feros , care în prezenţa oxigenului atmosferic se transformă în oxid feric hidratant, cu aspect poros, sfărâmicios, de culoare roşu închis, care poartă denumirea de rugină. Reacţia redox care are loc este: rugină Stratul de rugină izolează suprafaţa metalică exterioară, dar procesul de coroziune se continuă în profunzime.