URIASII LUMI ANIMALE-ELEFANTII REFERAT SCOALA

Atuul său principal – dimensiunea – i-a creat elefantului şi multe probleme deoarece scheletul trebuie să susţină o greutate substanţială .Cheia problemei o constituie dispunerea oaselor picioarelor . Mamiferele mai mici stau în picioare cu oasele labelor flexate ,spre deosebire de oasele elefantului, care sunt dispuse aproape vertical, pentru a forma un stâlp puternic. Această nu este numai extrem de stabilă, dar ea explică şi mersul ciudat al elefantului. El trebuie să aibă o ţinută rigidă în timpul deplasării pentru a-şi putea susţine greutatea . Mersul lui normal este destul de elegant,dar când începe să fugă, lucrurile se schimbă complet. Alte mamifere exploatează elasticitatea picioarelor flexate atunci când aleargă, dar elefantul nu poate face asta. El pur şi simplu îşi accelerează mersul cu picioarele rigide. Poate părea incomod, dar aceste animale sunt capabile să depăşească în fugă un alergător olimpic! La o asemenea viteză, cele 4 tone de carne creează în oase tensiuni distructive, dar pahidermele au inventat ceva care să compenseze lipsa elasticităţii : oricât ar părea de ciudat, elefanţii merg în vârful picioarelor ! Oasele gleznei se sprijină pe o “pernă” din ţesut spongios, care acţionează ca un amortizor de şocuri. Acest fapt explică, de asemenea, cum este posibil ca un animal atât de mare să se deplaseze fără să facă zgomot. Piciorul îngroapă orice obiect pe care calcă, înăbuşind zgomote, cum ar fi ruperea unui băţ. Chiar şi în mlaştini, configuraţia piciorului îi permite elefantului să se deplaseze fără să se afunde. Tălpile lui se extind, acţionând asemenea unor tălpici pentru mersul pe zăpadă, împiedicându-l să se afunde prea adânc.