Nasul, sinusurile, mirosul
Fosele nazale au rol în apărarea de infecţii a căilor respiratorii, în vorbire prin funcţia de cavitate de rezonanţă şi în declanşarea unor reflexe. Organul mirosului este constituit din porţiunea superioară a mucoasei, care este diferenţiată ca organ receptor la excitanţii chimici aduşi de aer. Sinusurile au rol de cavităţi de rezonanţă în vorbire şi rol în încălzirea şi umidificarea aerului respirat. Corpii străini în nas sunt de obicei unilaterali şi mici, mai frecvernţi la copii. Bolnavul prezintă o senzaţie de înfundare a nasului, secreţie nazală galbenă-purulentă, uneori amestecată cu sânge. La examenul nasului se constată prezenţa corpului străin care determină congestia şi uneori ulcerarea mucoasei nazale, acoperită de secreţii purulente. Tratamentul efectuat numai de medic constă în extragerea corpului străin cu pense şi cârlige speciale, după o anestezie a mucoaseri nazale. În caz de eşec, corpii străini sunt împinşi înapoi şi culeşi în coşuleţul unui apăsător de limbă împins până în fundul gâtului. Epistaxisul sau hemoragia nazală este de obicei de cauză locală, prin traumatisme (scărpinat, lovit) la nivelul petei vasculare de pe septul nazal (regiune bogată în vase). Cel de cauză generală se întâlnerşte în bolile cardiovasculare (hipertensiune arterială), emfizemul pulmonar, boli de ficat şi rinichi, tumori ale gâtului, intoxicaţii, boli infecto-contagioase, boli de sânge (leucemie). Tratamentul constă în măsuri generale: liniştirea bolnavului şi a persoanelor emotive din jurul lui, deschiderea gulerului, slăbirea centurii, aşezarea bolnavului într-o poziţie potrivită (ridicat cu bărbia în piept, sau culcat pe partea care sângerează în caz de tendinţă la leşin).
- » Nasul, sinusurile, mirosul - [biologie]
- » Analizatori Gustul si Mirosul - [psihologie]










