Sarcina si nasterea
Pentru dezvoltarea unui copil sunt necesare 9 luni. În timpul acestei perioade, pîntecul mamei creşte: aceasta reprezintă sarcina. La sfîrşitul celor nouă luni femeia naşte: copilul vine pe lume. Cînd sarcina evoluează bine, viitoarea mamă duce o viaţă activă, obişnuită; cu toate acestea, ea trebuie să aibă grijă să se hrănească bine, să evite fumatul, alcoolul, ca şi majoritatea medicamentelor, care constituie substanţe toxice pentru viitorul copilului. Viaţa copilului în pîntecul mamei. În toată perioada sarcinii, schimburile dintre mamă şi copil se realizează prin intermediul placentei şi cordonului ombilical. Placenta este complet formată la trei luni de la fecundare. Este constituită din celule ale mucoasei uterine materne (endometrul) şi din celule coriale. Placenta uneşte mucoasa uterină cu fătul prin intermediul cordonului ombilical. Acesta este străbătut de o venă şi două artere. Arterele ombilicale transportă substanţe nutritive şi oxigen de la mamă, iar vena ombilicală transportă produşi reziduali şi dioxidul de carbon în organismul matern, de unde se elimină. Sarcina este divizată în simestre (perioade de trei luni în viaţa embrionului şi a fătului): I simestru După ce a avut loc fecundaţia, oul fecundat s-a divizat pentru a forma o mică sferă de celule, care pluteşte în uterul mamei, (organ muscular, cavitar unde se va dezvolta viitorul copilului denumit embrion). În a 7-a zi după fecundaţie, micuţa sferă formată din celule, se fixează pe peretele uterin; acesta constituie nidaţia oului. Săptămîna a 2-a: Începe formarea celulelor sanguine şi diferenţierea celulelor cardiace. Săptămîna a 3-a: modificările hormonale determină îngroşarea endometrului şi vasele sanguine din el hranesc blastocistul.
- » Sarcina si nasterea - [biologie]
- » Sarcina si nasterea - [biologie]
- » Sarcina nasterea si dezvoltarea copilului pana la varsta prematura - [biologie]
- » Nasterea sistemului solar - [astronomie]
- » Nasterea - Nasterea unui copil este un proces natural (Referat) - [biologie]
- » Nasterea Deltei Dunarii - [biologie]
- » Sarcina electronului - [filozofie]
- » Electronul - sarcina elementara - [fizica]
- » Tema de sinteza Nasterea democratiei americane - [istorie]
- » Ingrijirile acordate pacientilor cu diagnosticul sarcina ectopica - [medicina]










