SISTEMIUL LOCOMOTOR REFERAT SCOALA

Peste 500 de muşchi —aşa numiţii muşchi scheletici—se ataşează de oasele noastre. Muşchii se inseră pe oase prin intermediul prelungirilor numite ligamente. În timpul mişcării, muşchii corespunzători se contractă, deplasând osul care aparţin de aceştia. Muşchii şi oasele formează împreună cele mai mari sisteme organice ale organismului nostru: Sistemul osos şi muscular. Scheletul este flexibil datorită articulaţiilor care unesc oasele. Unele articulaţii sunt însă fixe, oasele fiind sudate între ele la nivelul marginilor, astfel încât par a fi un singur os. Aşa de exemplu, osul pereche al bazinului (osul coxal) este format de fapt din trei oase: porţiunea superioară este iliumul, partea inferioară anterioară este pubisul, iar cea posterioară este ischiumul. La noi născuţi şi la copii, aceste oase se pot deplasa puţin unul faţă de celălalt, dar până la maturitate se osifică complet. O altă categorie importantă a legăturilor inter osoase este articulaţia mobilă, dar măsura mişcării este variabilă. Cea mai mare articulaţie a organismului nostru, articulaţia genunchiului de exemplu funcţionează ca o balama permite înainte şi înapoi a gambei, dar nu permite mişcări laterale şi orientate înainte. La fel funcţionează şi articulaţia degetelor. Articulaţiile coxo-femurală, dintre osul bazinului şi femur, este o articulaţie numită sferică sau liberă: suprafaţa sferică a corpului articular al femurului se potriveşte în cavitatea articulară a bazinului. Această structură conferă o mobilitate a articulaţiilor permiţând mişcări ample înainte, înapoi şi lateral. La fel este articulaţia umărului (între humerus şi spată). I. Articulaţiile coloanei vertebrale Coloana vertebrală umană este formată din 26 de oase separate: vertebre; acestea sunt unite prin articulaţii. Vertebrele se deplasează puţin faţă de vertebrele învecinate dar aceste deplasări mici, adunate la un loc determină o flexibilitate deosebită a coloanei vertebrale. Dacă nu ar fi aşa, nu ne-am putea apleca în faţă, în spate sau lateral. La întâlnirea capului şi a coloanei vertebrele găsi un altfel de articulaţie. Datorită celor două proeminenţe (condiţii) ale omului occipital care se potrivesc în cavităţile articulare ale primei vertebre, ne putem aplica capul înainte şi înapoi .Prima vertebră cervicală se numeşte atlas (după titanul din mitologia greacă care ţine pe umeri întreaga lume). Atlasul, de forma unui inel, se potriveşte cu a doua vertebră cervicală, axis articulaţia dintre ce le două vertebre se numeşte articulaţie pivotantă care permite rotirea antebraţului. Cele m-ai simple articulaţii ale scheletului sunt probabil cele în care o suprafaţă articulară alunecă peste. O asemenea articulaţie este între rotulă şi extremitate distală a femurului, sau între oasele carpiene. Oasele care se articulează în şa, se pot deplasa în direcţii diferite, dar nici unul nu se poate deplasa faţă de celălalt os.